Cum purtăm un hanorac

Fie că este vorba de un hanorac de bumbac sau de fleece, este una dintre acele piese vestimentare care nu ar trebui să îți lipsească din garderobă. Este comod, ușor de purtat, atât în ținute sport cât și în look-uri casual. Poți asorta un hanorac negru cu o pereche de blugi și o pereche de adidași într-o nuanță închisă și deja ai un look perfect de mers la cumpărături sau în parc cu copilul. O altă combinație modernă ar fi o fustă din bumbac, cu un hanorac cu imprimeu și o pereche de bocanci sau botine. 

Tipuri de hanorace - care ți se potrivește?

Un hanorac din bumbac simplu, într-o singură culoare este alegerea perfectă indiferent de stilul vestimentar personal. Acest tip de hanorac poate să fie purtat deasupra unui tricou sau bluze, atunci când ai nevoie de protecție contra frigului și ținuta este una sport sau lejeră. Un alt model este hanoracul cu imprimeu, cu diferite inscripții sau desene care este ideal de purtat cu o pereche de blugi sau alți pantaloni într-o singură culoare și o pereche de pantofi sport. Hanoracul cu broderie, diferite aplicații este o versiune mai casual și poate fi purtat în combinații inedite cu fuste sau deasupra unei rochii

De la serviciu la plimbare

Stim că timpul este prețios și de multe ori ne dorim să ne destindem după serviciu cu o plimbare în parc sau poate chiar o excursie, însă nu este timp să mergem să ne schimbăm și să ne pregătim pe îndelete. Poți ține în mașină sau la serviciu un hanorac simplu, dintr-un material moale, pe care îl poți îmbrăca cu o serie de modele de blugi, pantaloni și fuste, pentru o ținută mult mai confortabilă și lejeră. De asemenea, este bine să ai la îndemnână o pereche de adidasi sau pantofi casual, pentru a renunța la pantofii cu toc. 

{{productTitle}}
×
{{brandTitle}}
{{productPrice}} Lei {{productRealPrice}} Lei
În Stoc | {{shippingCost}} Lei